Așa cum spune Adrian Nuță, profesor la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București, consilier de cuplu și consultant în probleme de dezvoltare personală, pe blogul lui, până acuma au avut loc trei revoluții în conștiință omului.

Prima revoluție este revoluția produsă de Copernic. Oamenii credeau că Pământul este în centrul Universului și că Soarele împreună cu celelalte planete se rotesc în jurul lui. Această localizare flatantă era opera lui Dumnezeu, cel care așezase în mod intenționat cerurile într-o perfectă mișcare circulară. În secolul al XVI- lea această teorie era predate în marile universități împreună cu așa-zisele dovezi care o susțin: putem vedea oricând Soarele cum apare la est și dispare la vest, adică se mișcă în jurul Pământului. Copernic a avut curajul să gândească altfel și încurajat de prieteni, a acceptat în cele din urmă să-și publice concepția heliocentrică ( concepție care susține că Soarele se află în centrul Universului). Copernic a a primit un exemplar al propriei cărți pe 4 mai 1543, zi în care a și murit.

O a doua lovitură pentru orgoliul uman, după detronarea din mijlocul Cosmosului, a fost coborârea din vârful ierarhiei speciilor. Oamenii credeau că au fost creați de Dumnezeu dintr-o dată, împreună cu toate celelalte vietăți de pe Pământ. Charles Darwin, un student dat afară de la Facultatea de Medicină din Edinburgh, dar absolvent al teologiei la Cambridge, nu a fost de acord cu această teorie și, în cele din urmă a dovedită că lucrurile nu stau chiar așa. Teoria selecției naturale susține că noi oamenii nu suntem cu nimic mai speciali, suntem doar o altă specie biologică, mai înzestrată dar cu o proveniență deloc impresionantă. Cu toate că “Originea speciilor” a apărut în anul 1859, ideile evoluționiste sunt încă respinse de mulți oameni, chiar dacă dovezile că această teorie este adevărată se înmulțesc cu fiecare an ce trece. Revoluția produsă de Freud

Freud are uriașul merit de a descoperi rolul minor de care îl joacă minte noastră conștientă în raport cu alte forțe psihice, pulsionale și emoționale. Nici această teorie, a existenței unei influențe sau determinări inconștiente nu a fost deplin acceptată la nivel colectiv. Freud încercă să ne inducă ideea că nu deținem controlul absolute asupra vieților noastre.


Desen “Implicații directe ale teoriei evoluției” de Mihai Zelina, clasa a VII-a B