Teoria sintetică a evoluţiei a rezultat prin intersectarea matematicii, geneticii, paleontologiei, biogeografiei şi sistematicii cu darwinismul. Ea a adoptat principii comune asupra proceselor evolutive. Printre numeroşii autori care au contribuit la fundamentarea şi dezvoltarea acestei teorii amintim: S.S. Cetverikov, Th. Dobzhansky, E. Mayer, G.G. Simpson, J. Huxley, R. Fisher, J. Haldane, C. Darlington, I. Şmalgauzen, N. Vavilov, N. Timofeev-Resovschi, N. Dubinin, etc. Majoritatea biologilor acceptă această teorie.
Conform acestei teorii, în genotipul unei populaţii se acumulează o mare rezervă mutaţională, populaţia nefiind nevoită să aştepte apariţia întâmplătoare a mutaţiei. Evoluţia este o transformare a structurii genetice a unor colectivităţi şi are loc lent, gradat şi nu prin salturi.
Teoria neutralistă sau a evoluţiei non-darwiniene susţine, pe bază de calcule, că mutaţiile izolate, chiar utile se fixează foarte încet în populaţii, astfel încât nu ar ajunge timpul material pentru evoluţie. Marea majoritate a mutaţiilor sunt neutre şi, deci, fără valoare selectivă, frecvenţa genelor în populaţie este dirijată nu de selecţia naturală, ci de hazard.
Evoluţia e un proces bazat pe acumularea, în derivă , a unor mutaţii întâmplătoare şi, în cele mai multe cazuri, neutre.
Neolamarkismul susţine că noi caractere ereditare, adică noi gene, s-ar forma sub influenţa condiţiilor de mediu şi nu ar avea caracter întâmplător.
În teoria echilibrului intermitent sau punctat se subliniază importanţa schimbărilor ce se pot produce în cursul ontogeniei, cu urmări filogenetice posibile.
Teoria informaţională a evoluţiei a fost fondată de Kordium (1982) şi susţine că evoluţia taxonilor mari se explică prin circulaţia „orizontală” a informaţiei genetice între organismele diferiţilor taxoni, fiind asigurată de virusuri etc. Kordium oferă explicaţia atât a creşterii complexităţii organizatorice în decursul evoluţiei formelor vieţii, cât şi a macroevoluţiei; informaţia genetică exogenă pătrunzând în organisme noi, în cazul când este integrată în genomul lor şi finisată prin mutaţii şi selecţie, duce inevitabil la creşterea complexităţii.
Teoria sintetică a evoluţiei
| Biologul | Cartea – anul apariţiei | Noutatea |
|
Unificarea mendelismului cu darwinismul S.S. Cetverikov |
„Asupra unor momente ale procesului evolutiv din punctul de vedere al geneticii contemporane”(1926) | - în genofondul populaţiilor se acumulează gene mutante, care constituie materialul selecţiei şi al evoluţiei.- „specia absoarbe mutaţiile ca un burete, rămânând la exterior (fenotipic) uniformă” |
|
Unificarea geneticii cu darwinismul Th. Dobzhansky |
„Genetica şi originea speciilor” (1937) | - micro-mutaţiile, determinate de apariţia unor alele noi, reprezintă materialul asupra căruia lucrează selecţia, ducând la acumularea alelelor avantajoase în genofondul populaţiilor şi schimbând treptat frecvenţa alelelor, ceea ce duce la transformarea adaptivă a populaţiilor. |
|
Unificarea sistematicii şi biogeografiei cu darwinismul E. Mayer |
„Sistematica şi evoluţia speciilor” (1942) | - sunt confirmate două concepţii importante: cea a speciei biologice şi cea a speciaţiei. |
|
Unificarea zoologiei cu darwinismul J. Huxley |
„Evoluţia. Sinteza modernă” (1942). | |
|
Unificarea paleontologiei cu darwinismul G.G. Simpson |
„Ritmurile şi modurile evoluţiei”(1944). | - principiile propuse de Th.Dobzansky sunt utilizate la studiul formelor fosile. |
